9 iulie

Îmi închipuisem că Heathrow e uriaş, cum văzusem prin filme. Heathrow e doar mare. Aici nu te poţi pierde: peste tot sunt indicatoare cu direcţii şi sensuri. Aici toată lumea e amabilă să îţi explice cum poţi ajunge într-un loc sau cum poţi pleca. Căruciorul meu cu bagaje a luat viteză prin valea aeroportului, până la staţia de metrou. Nice, mai sunt şi alţii care se joacă. Ba chiar ne zâmbim unii altora.

Staţia de metrou este întunecată. Fac ochii mari, cu oarece emoţii, nu ştiu spre ce pământuri ne va duce acest metrou curat, cu o formă ciudată, roşietică, cu oameni liniştiţi şi tăcuţi. Ne aşezăm undeva pe platforma din spate şi aşteptăm. Mind the gap. This train is for Canary Wharf. Aşteptăm. Nici una dintre noi nu spune nimic. Staţiile curg una după alta. Ajungem.

Gloucester Road este undeva în centrul Londrei, relativ aproape de Natural History Museum, Victoria and Albert Museum, Imperial College şi Kensington Gardens. Aici străzile sunt întortocheate, pietruite cu un pavaj mărunt şi pe alocuri cu dale pătrate, mici cât o palmă. Gropi nu sunt, noroi nu se face când plouă. Casele au flori la porţi, flori care atârnă până spre trotuar.














Nici taximetristul nu stie exact unde e Evelyn Garden. Ne învârtim de vreo 15 minute (şi 3 lire), pentru că aici toate străzile seamănă una cu cealaltă şi toate casele seamănă, toate uşile sunt la fel. Acelaşi gri închis, pe alocuri cărămiziu, cu ferestre înalte şi înguste, cu aceiaşi porumbei albaştri în aceleaşi grădini cu iarba perfect tăiată şi copaci cu crengile până la inevitabilele bănci întotdeauna goale.

Stăm la mansardă şi avem două acoperişuri pe capul nostru şi, în plus, un loc de dat cu capul. Nu ne-am putut permite decât camera aceea de la mansardă. Camera 400. Etajul 4. Aici toate uşile sunt dublate de încă o uşă dintr-un material ignifug, fără clanţă şi foarte grea. Britanicii se pare că sunt obsedaţi de ideea incediilor. Aici toate casele au asemenea uşi duble, la toate camerele. Şi la spitale e la fel. Doar în casele nou construite, particulare, uşa e simplă, ni se explică. Baia este cu două etaje mai jos, bucătăria sub noi, la etajul 3, imediat cum cobori două rânduri de scări. Bucătăria nu e aşa curată ca acasă. Un aragaz mare, un cuptor cu microunde, două chiuvete, câteva dulapuri cu oale şi cutii ale colocatarilor studenţi e un jeg permanent pe scaunele pe care am hotărât să nu ne aşezăm şi pe masa pe care nu aş pune coatele.































Mâncăm în cameră. Brânza topită din România şi ciocolata Poiana, netopită. Aici nu e cald.
Aici e bine.

Acest jurnal conţine fragmente din viaţa unui medic român plecat cu o bursă de studiu în United Kingdom, fragmente de emailuri trimise către familie şi prieteni.

25 iunie

Ieri am aflat că acolo cazarea costă 77 lire de persoană pe săptămâna, nu 62, cum fusese vorba iniţial. Asta înseamnă 150 lire în plus pentru cazare, pentru cele trei luni. Din banii pe care îi avem până acum în cont, după ce plătim toate, avion, cazare etc., rămân vreo 60 lire pe lună pentru mâncare şi transport. Very nashpa, vorba ceea. Şi o veste bună. De săptămâna aceasta, printr-un acord între România şi UK, nu se mai plăteşte asigurarea medicală, aşa că am salvat 50 euro. Mare lucru.... Şi de la viza (gratis), se mai adună. Doar că… în ultima săptămână o să stăm în Hyde Park probabil, fiind cea mai apropiată chestie free. Ideea e că ei nu oferă cazare de pe 22 septembrie încolo. Au trimis în schimb o listă de hostels care mai de care mai scumpe, din jurul buricului Londrei. Cel mai ieftin este 85 lire pe săptămână. Aşa că până la urmă o să împrumut de la tine 300 lire şi de la celălalt 300 lire.

La Iaşi azi e înnorat şi răcoare, şi chiar se poate circula şi pe stradă. Am înţeles că doar azi şi mâine, că de poimâine iar începe. Mamaia e bine. M-am întâlnit cu Mircea prin târg. Bla bla, alea alea, mânca un covrig. Nu i-am zis că ai plecat.

Acasă, oalele şi cratiţele stau frumos aranjate în cămară. În frigider e zonă liberă.

30 iunie

Tocmai am fost la o agenţie să văd de bilete, mi-au spus că putem zbura cu orice companie şi acum trebuie să mă apuc de umblat după preţuri. E mai complicat decât mă aşteptam. Banii din contul de la UMF avem dreptul să îi scoatem abia pe 5 iulie şi acolo trebuie să fim pe 10 dimineaţa…

1 iulie

Am făcut rezervare de bilete de avion la Malev cu escală în Budapesta pentru 2 ore jumate şi schimbat avionul. Am găsit la o agenţie cu 420 euro de bilet. E aşa cald că nici nu mai pot păstra şirul ideilor. Nu mi-au mai rămas bani pentru trenul prin România, poate iau de la tine. De mâncare, mai este budinca aceea cu brânză de când ai plecat tu şi ficăţei cu salată de varză. Tu ce mai faci? Scrie şi tu ceva, n-ai scris nimic, nici un email…

2 iulie

Habar nu am când plecăm, n-am vorbit cu Diana, încă. Sper sa ma apropii de final cu bagajul.
Te astept, poate vii online mâine. Ai uitat umbrela acasa, te-a plouat?

8 iulie

Avem locuri în vagonul 12. Sper să ne vedem pe drum.

*

M-am văzut cu mama într-o gară în care trenul stă un minut, de pe traseul Iaşi-Bucureşti, într-o după-amiază toridă de iulie. Ne-am făcut semn de la geam, ce faci mamă, bine, ţi-ai luat tot ce îţi trebuie, da, mamă, apoi trenul s-a pus în mişcare. Plecam într-o ţară căreia îi ştiam geografia (poor), limba (good) şi istoria (poor) dintr-o şcoală din România. Aveam la mine banii din bursă, o valiză bleumarin cu 20 kg de haine şi alte cele (care se vor dovedi a fi multe dintre ele inutile), un rucsac cu ceva cărţi şi ustensile medicale şi o geantă pe umăr.

foto: alina manole